Feb 10 2010
APLICAREA FERTILIZATORILOR
Fertilizatorii aduc o îmbunătăţire diferită la aspectul unui gazon, însă este esenţial să-i aplicaţi în mod egal, pentru a evita variaţiile de sănătate şi vigoare de-a lungul diferitelor porţiuni de gazon. Folosind un pulverizator pentru răspândirea fertilizatorului, veţi putea fi siguri că îl aplicaţi uniform.
Aceştia se vând în două forme – granule şi praf. Ambele tipuri pot fi aplicate cu ajutorul pulverizatorilor, însă calibrarea acestora trebuie să se facă în mod corect pentru tipul pe care-I folosiţi, astfel încât să răspândiţi o cantitate corectă de fertilizator. Fertilizatorii solizi ar trebui udaţi, dacă nu plouă în următoarele două zile după aplicarea lor.
• Răspândirea manuală Aceasta este cea mai simplă dar şi cea mai puţin corectă metodă de hrănire a gazonului. Trebuie să răspândiţi fertilizatorul aproximativ în acelaşi fel ca şi atunci când plantaţi seminţele. Măsuraţi o doză
Fertilizatorii simpli
Fertilizatorii chimici care asigură un singur nutrient cuprind azotat de amoniu (care asigură nitrogenul), sulfat de potasiu (potasiul) şi superfosforat (fosforul). Acestea se pot utiliza separat sau amestecate, pentru a alcătui nişte fertilizatori compuşi, tăcuţi în casă.
Nisipul de gazon